Fii optimist si vei reusi!

Dupa ce ve-ti citi aceasta povestioara pe care tocmai am compus-o ve-ti intelege si titlul acestui post!


La intrarea in aceasta casa primitoare privesc o carpeta rosie,din puf cu anumite semne incifrabile si imperceptibile la adresa ochilor si logicii mele.Mai departe vad o scara din lemn de stejar,parca interminabila ce duce spre etajul terminal al acestei case,pe balustrada vad incrucisat un fir imens de flori albe ce imi inunda caile respiratorii de un parfum imprimat si inchegat parca in toata casa.Langa aceasta scara este o masuta din lemn dulce pe care este asezat un telefon negru din anii 70-80,care parca sta acum sa sune,sa trezeasca intreaga casa dintr-un somn al unei nopti fulgerate... .
Spre centrul incaperii se afla un fotoliu mare,inalt,din piele alba,inclinat spre semineul aprins de un foc parca artificial,incalzind-o pe tanara aflata in fotoliu,uda pana la piele de ploaia sufletului sau...si totusi simte ca abia maine se va incalzi.
Ritmul picaturilor de ploaie parca ii zgarie incet sufletul lasandu-i rani ce par usoare,dar care o dor mai tare decat o cazatura a copilariei,care se anunta cu chemarea unui medic specialist... .Dar acum simtea ca nici macar un plastician de succes nu i-ar putea trata ranile cicatrizate de timp...o singura persoana putea...dar acum era departe de inima sa,care batea cu putere si speranta pentru o noua revedere,pentru o noua imbratisare,o alta sarutare patimasa,un alt zambet susceptibil de frumos pentru acei ce nu stiu ce este cu adevarat iubirea , alta vorba dulce si duioasa ce-i lasa chipul,pielea si inima fine ca o catifea , de care doar el se putea bucura.
Prin crapatura unei ferestre pantrundea o lumina difuza a unei zile de vara cu o caldura arzatoare care-i incalzea trupul rece de plumb,ce tremura in urma noptii amare,prin care trecuse inotand lotusul lacrimilor sale.
Plina de candoare se ridica din albul fotoliu si desculta,cu pasi molcoli urca scarile casei sale...
Si urca,urca si tot urca,traseul scarilor parea interminabil,dar ajunse in fata unui perete despartitor...s-a rezemat de el parca strapunsa de puteri si in cateva secunde se afla pe acoperisul casei sale...era doar o iesire secreta de care ea abia aflase...
"N-as fi ghicit niciodata ce diferita e lumea privita de pe acoperisul unei case"-isi spuse copila in gand.Si da,intr-adevar lumea privita de la inaltime e total schimbata de momentul in care treci pe langa ea.
"Ce colorat e totul!Plin de viata,de caldura si lumina!Plin de culoare!Viata nu poate fi asa de rea cand esti inconjurat de o minunatie a naturii sclipitoare...Copacii acestia inalti de cativa metrii cum de nu i-am observat pana acum?Trec pe langa ei in fiecare dimineata,acum imi dau seama ce multi sunt!Florile de pe aleia casei mele sunt incantatoare...Imi placea sa ma trezesc dimineata,iar langa mine sa gasesc un tradafir ori alb ori rosu...stiam ca imi este daruit cu drag... .Ii simt absenta fizica,palpabila,dar e prezent mereu in mine,in toata fiinta mea...lumea ar putea spune ca sunt nebuna...si da poate ca sunt...nebuna dupa tine,iubirea mea... .Nu toti stiu ce-i iubirea si poate ca nici eu,caci sunt o copila,dar cum altcumva se poate numi sentimentul de fericire ce-mi inunda fiinta cand te privesc,cand te sarut,cand te ating,te imbratisez sau pur si simplu ma gandesc la tine sau iti aud vocea? Cum altcumva se poate numi dorinta si speranta revederii, increderea in sine,in tine si in ceea ce e intre noi!Te poti numi special atunci cand simti ceva cu adevarat divin...atunci eu ma pot numi speciala,caci stiu ca pentru tine simt ce nicicand niciodata n-as putea simti pentru altcineva...acestea sunt simple cuvinte si chiar nu as putea sa transpun in vorbe grandoarea acestui sentiment...daca aseara ma simteam trista si debusolata din cauza unui comportament poate gresit azi ma simt increzatoare...soarele mi-a suras,mi-a zambit!"
Si astfel fata exprima dndu-si sentimentele cu voce tare,dinepartare se auzi o sonerie....un bring-bring...era sunetul telefonului vechi de secole care avea sa-i dea vestea fericirii sau daramarii totale a fiintei sale ce acum era increzatoare in fortele proprii...cobora de graba si ridica receptorul:

"-Da!Alo!Alo!Nu te aud prea bine!"
"-Acum ma auzi iubita mea?"
"-Nu pot sa cred ca m-ai sunat!Imi e atat de dor de tine!"
"Acum am avut un moment liber sa-ti pot vorbi"
"Multumesc!E asa frumos sa-ti faci timp pentru o persoana draga... ce faci?Unde esti?"
"-...."
"-Ah,scuze...sunt asa de emotionata..."
"-N-am mai vorbit de ieri..."
"-Nu conteaza...eram debusolata...Am mers prin ploaie...m-am gandit mult la noi,mi-era frica,dar nu stiu de ce...poate ca imi era dor sa te aud...sa-mi spui..."
"-Ce anume?"
"-Nu stiu...mi-e dor de tine!"
"-Si mie,steluta mea!Acum inchid ai grija de tine..."
"-Si tu...suna-ma!"
"-Si tu...te sarut!"
"-Si eu...Noapte buna!"

Nota:E frumos sa poti da numele personajelor create de tine,sa poti traspune realul in imaginar,sa poti codifica realul sau sa te poti abate de la el si sa creezi si sa scrii ceea ce-ti vine in minte.
E intr-adevar frumos sa poti vorbi in propriul cod si doar unii sa te inteleaga,iar aceia sa te faca fericit.
Doar unii iti pot cunoaste si intelege cu adevarat sufletul...altii iti cunosc doar fata(fizionomia fetei)si o simpla vorba pictata si pierduta in vant gen:"Buna!"
Fiecare are darul de a fi special atunci cand e el insusi si-si amplifica talentele,caci in fiecare dintre noi s-a nascut un talent!
Sper sa va fie pe plac povestioara de mai sus...pura imaginatie,putin presarata cu realism...dar mai ales imaginatie...multa imaginatie.