marți, 16 martie 2010

Casa unde am copilarit!

Tot vorbind despre copilarie am dat peste o compunere de-a mea de prin clasa a9a(o tema la limba si literatura romana).






Casa unde am copilarit!

Am facut o scurta calatorie in satul bunicilor mei.A fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le puteam face,chiar daca vremea nu prea a tinut cu noi duminica si am capiat de frig in curte,la gratare cu rubedenii pe care nu le mai vazusem de mai bine de opt ani.
Casa,ce-mi era ca o mica imparatie pe cand aveam opt-noua ani parea cuprinsa de un aer patriarhal.Gradinitele de flori din fata casei,balansoarul rugint,catelusii si pisicile de plus,toate acestea,care au constituit universul copilariei mele,le-am gasit exact cum le-am lasat.
Desi acum este doar o paragina,reprezinta pentru mine lacasul heratic in care am copilarit,in care am fost cea mai fericita,langa bunicii mei care ma faceau sa ma simt cea mai iubita.
Aveam un loc preferat in casa batranilor mei,camera din fundul casei.Pentru a putea ajunge la ea treceam pe langa camara si nu ma puteam abtine niciodata sa gust din merele uscate insirate pe langa perete,din dulceata de capsune cu care obisnuia bunica sa ma mituiasca adesea si din pepenii verzi pe care ii adoram cu desavarsire.
Ajunsa in camera principala a palatului copilariei mele am gasit pe masa mica si rotunda albastrii struguri ce-mi incantau toate simturile.Langa masuta erau scaunelele minuscule ca cele din "Alba ca Zapada".Cufarul din lemn pictat al comorii mele era in acelasi loc unde-l lasasem cu opt-noua ani in urma.L-am deschis!Si am regasit in el lumea de poveste pe care mi-o creea bunica in fiecare seara.Mi-am gasit papusa cu plete blonde impletite,cu ochii de ametist si...recunosc fara un picior si-o mana...a ramas "paralitica" in urma unei discutii mai aprinse cu verisoara mea mai mica.Am gasit fotografii alb-negru ce ma trimiteau intr-un timp mitic.Am luat totul la mine acasa.Nu ma puteam desparti din nou de papusa Lolli si nici de pozele cu cei dragi.Patul,si el din lemn,era acum prea scurt pentru mine,caci crescusem,iar timpul trecuse fara sa priveasca in urma.Toate acestea si inca un alt milion de lucruri au starnit in mine zambeste si emotii depline datorate amintirilor mele.
Daca ar putea vorbi,casa unde am copilarit eu,a-ti auzi cea mai frumoasa poveste!


PS:Unele lucruri sunt pur imaginative!

Vally@All rights reserved




Subscribe to Our Blog Updates!




Share this article!

2 comentarii:

  1. si eu am avut un loc al meu in casa bunicilor, la fel, trebuia sa trec prin vreo 2 alte camere pentru a ajunge acolo. de altfel, cu totii ne bucuram cand evadam dintre peretii de la bloc si ne cream acolo, la bunici, o lume a noastra. o lume ferita de orice alta privire, in care puteam face orice ne doream. unde porunceam masinilor sa circule cu viteza luminii ori papusilor sa prinda suflet. nimeni nu putea sa comande acolo, pana si bunicii stiau ca e coltul nostru de Rai, unde doar noi puteam stabili regulile jocului, cine are voie sa intre si cand anume. pana si timpul tinea cu noi, desi il mai certam uneori cand era ora mesei ori a somnului si trebuia noi sa ne supunem regulilor celor mari...
    nu intelegeam de ce trebuia sa mancam si sa dormim, de vreme ce erau atatea alte lucruri mai pretioase de facut...
    evident, ca aveam dreptate, azi am da inapoi orele dormite si mesele servite, in schimbul catorva zile de Regi si Imparatese, de printi si printese, soldati si doctorite, in functie de ce rol jucam !
    macar, avem la ce ne gandi, raporta si sa ne amintim ! pentru ca, asa cum imi place sa spun : SUFLETUL NU ARE BULETIN - ci o varsta a lui, de multe ori, din fericire, una inca tanara :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ce dor imi e de copilarie

    RăspundețiȘtergere

Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML