O alta zi "normala" din viata mea din luna decembrie... .Totul a inceput de cand am luat vacanta,adica acum aproximativ 2 saptamani.Inca o data mi s-a demonstrat zicala "Totul se intampla cu un motiv".M-am simtit ca o a terta persoana intr-un trio si am vrut sa lamuresc lucrurile,sa fiu sincera,sa scot la iveala adevarul,in schimb nu stiu cat de mult am putut deoarece acea persoana care ar trebui sa stie adevarul de la mine si nu de la o alta care stie sa manipuleze,sa manevreze prin inteligenta nu a aflat din gura mea ceea ce ar trebui sa stie defapt si de drept.Sunt de-a dreptul confuza si nu stiu daca sa mai incerc ca acea persoana sa stie de la mine sau pur si simplu s-o las sa vada singura cu vremea...pana la urma "Timpul le rezolva pe toate" nu?Am realizat inca odata ca nu trebuie sa fiu atat de increzatoare in oameni,sa nu le acord increderea deplina si n-am sa uit niciodata ceea ce-mi spunea mama"Nu ai de unde sa stii ce face acolo!".Dar nu,ca deobicei pana nu dau cu capul nu cred nimic din ce-mi spun apropiatii.Dar sa nu ma mai plang,pentru ca dupa cum mi-au spus prietenii sunt o fata puternica si am trecut prin multe,prin foarte multe incercari si nu neaparat de aceasi natura si voi putea trece si peste aceasta etapa,cu greu,dar voi reusi.Sunt ranita profund,dar ma bucur de ceva si anume ca nu regret nimic,absolut nimic...poate daca as fi regretat as fi mult mai rau decat sunt acum.Inca ceva,aceasta experienta ma va maturiza mai mult decat sunt acum.Este un inceput pentru simplul fapt ca nu simt repulsie asupra persoanei care m-a ranit enorm si ca ii doresc fericirea,da,dar ii doresc fericirea in adevar nu in minciuna... .Poate e greseala mea ca vreau sa fiu sincera,dar ce sa fac daca asa am invatat?Da,oamenii mint,am mintit si eu,dar nu atat de grav,incat sa distrug ceva frumos,minciuni de copil au fost spuse de mine gen "nu eu am spart bibeloul ci sora-mea".Tin sa le multumesc celor care imi sunt alaturi si sper din tot sufletul meu ca ei nu ma vor dezamagi niciodata.Ar trebui sa scriu mult mai mult decat atat despre ei.Si le multumesc Anei,Madalinei si lui Radu ca au fost langa mine atunci cand aveam nevoie de un umar.Ii multumesc lui Any ca m-a ascultat mereu chiar si atunci cand aveam probleme de ordin familial,ii multumesc lui Ionut ca ma suporta cu toate tampeniile mele,ii multumesc Andreei(nimeni nu ar fi crezut vreodata ca ne vom intelege atat de bine)care si ea imi este alaturi.Si nu in ultimul rand le multumesc nepoteilor mei,Karina si Rares,care desi sunt mici si nu inteleg lucruri "de oameni mari",parca simt ca am nevoie de ei si ma iau in brate atunci cand imi vine sa plang.Si in loc sa-mi curga o lacrima amara de tristete pe obraz imi curge una de bucurie,plina de emotie.
Inca odata va multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu